Pages Navigation Menu

mai afli una-alta... :)

Categories Navigation Menu
Google+

Diamantul din noroi

Diamantul din noroi

Toti functionam dupa niste reguli destul de simple, toate generate de principiul obtinerii de rezultate maxime cu minimum de efort.  Ni s-a stricat aspiratorul vechi si trebuie sa cumparam unul nou? Ne uitam cu grija in portofel si apoi incepem “cercetarea de piata”. Cei care nu se tem sa apese tastele unui calculator pornesc cercetarea, evident, cu Google si cuvantul “aspirator” sau, eventual, “aspirator preturi”. Altii incep prin a-l intreba pe varu’ Gica, despre care stiu ca a facut recent o astfel de achizitie. Urmatorul pas este o vizita (bazata pe documentarea prealabila de la verii Gica si/sau Google) la un magazin de profil. Unii se mai lasa influentati si de faptul ca au vazut la TV o vedeta care zambea fericita in timp ce aspira praful din platoul de filmare cu “nemaipomenitul si nemaintalnitul” aspirator marca XYZ. Rezultatul? Putem sa ne alegem cu un aspirator poate prea scump, poate prea prost, dar sigur bine promovat. Vom profita, desigur, si de “reducerea incredibila” care a taiat 30%, dar din dublul pretului initial… Doar nu o s-o ratam, nu?

Acum, totusi, vorba neamtului, “revenons à nos moutons“… Scriu asta dupa ce am citit despre un experiment facut de (se putea altfel?) americani. Au pus un violonist celebru, cu o vioara celebra (si ingrozitor de scumpa), sa cante niste piese, ati ghicit, celebre la o intrare de metrou din Washington pentru aproape o ora. Nu s-a oprit nimeni sa-l asculte cu atentie, dar a facut ceva bani: 32 de dolari, oricum mai putin decat comisionul pe care i-l ia banca atunci cand este platit pentru un concert “adevarat”.

E surprinzator? Cred ca nu. E nedrept? Sigur, da. Valoarea ar trebui recunoscuta din prima ochire. Dar perceptia este bazata pe experienta, iar experienta ne spune ca un violonist care canta la metrou este un violonist care nu a reusit sa aiba succes in alta parte, deci un violonist slab, daca nu chiar prost. Suna bine ce canta? Pare ca stie ce face el acolo? Ehh… Poate e doar un accident. Am nimerit noi in momentul in care nu canta fals. La Filarmonica din Washington e simplu. Este acolo un director de programe care are grija ca violonistii care apar pe scena sa fie foarte buni. Alege el in locul nostru, dar presupunem ca se si pricepe foarte bine la treaba asta. Si atunci, platim biletul de 100 sau 200 de dolari, dar stim ca a ales altcineva ce e bun pentru noi. Sa recunoastem valoarea in galeria de metrou e prea solicitant, iar ca valoarea hartiei strecurate in cutia din fata violonistului sa fie mai mare de un dolar, ar putea parea o exagerare.
Ar mai fi de spus ceva. Un violonist bun recunoaste un alt violonist bun, atunci cand il aude. Trebuie sa constatam ca la Washington violonistii buni nu merg cu metroul, ceea ce nu e chiar o mare surpriza.  🙂

Putem imagina un experiment.  Sa aruncam un diamant in pietrisul de pe o alee din parc si sa vedem cine si cand se apleaca sa-l culeaga. Este posibil sa dureze cam mult asteptarea si, ca parere personala, cred ca sunt 90% sanse ca persoana care il remarca si il ridica sa fie inca echipata cu Pampers 😀

Arata-le si prietenilor...Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Pin on Pinterest0Email this to someone
 
Tags: , ,

Leave a Comment